Anul acesta, evenimentul Porțile Deschise la BioFarmland 2024 a fost o zi minunată, plină de bucurie și entuziasm. Ne-am bucurat să vedem un număr tot mai mare de participanți față de anii trecuți, semn că interesul pentru modul nostru de lucru și pentru produsele BioFarmland crește de la an la an.
Atmosfera evenimentului a fost una caldă și primitoare, cu familii venite să descopere mai multe despre agricultura ecologică. Am avut alături mulți părinți cu copii curioși, dornici să învețe și să exploreze natura.
Ei au avut ocazia să vadă de aproape cum cultivăm cerealele noastre speciale, precum Einkorn și Spelta, și să învețe despre procesele noastre sustenabile.

Printre cele mai apreciate momente ale zilei a fost degustarea pâinii proaspăt coapte din făinurile noastre de Einkorn și Spelta. Toți cei prezenți au putut savura gustul autentic al acestor cereale antice, cultivate cu grijă și respect pentru pământ.

De asemenea, am avut plăcerea să împărtășim poveștile din spatele produselor noastre. Participanții au fost interesați să afle cum ne desfășurăm activitatea și cum producem alimente sănătoase și de calitate superioară.
Am povestit despre metodele noastre tradiționale, combinate cu practici moderne ecologice, care ne permit să oferim produse curate, fără chimicale și pesticide.

Un alt moment deosebit a fost acela în care unii participanți au avut șansa de a culege plante din grădină împreună cu copiii lor. Aceștia s-au bucurat de natură și au plecat acasă cu propriile recolte de plante, amintindu-și de legătura directă pe care o au cu pământul.
Am fost onorați să primim atât de mulți oameni la BioFarmland și le mulțumim tuturor pentru participare.
Vă așteptăm și anul următor cu brațele deschise, pentru o nouă experiență unică în mijlocul naturii!
One Reply to “Porțile Deschise la BioFarmland 2024 – O zi cu amintiri”
Mulțumesc din suflet pentru informații. Sint atît de fericită pentru succesul Dumneavoastră, cu cerealele sanatoase, pe care le cultivati cu mare drag și suflet. Sper din tot sufletul într-o zi să văd și eu in direct produsele dumneavoastră magnifice. Si noi aici in Germania unde locuiesc de 10 ani, avem o ferma ecologică, de legume, plantate in Mulch, nu in sol direct, și producem pâine din făină proaspăt măcinată, ( toate gategoriile de cereale,), cel mai mult dintre ele imi place făină proaspătă din Kammut, și de Einkorn. Avem și o zonă de producție pentru lapte proaspăt de soia nemodificata genetic, creme bio tartinabile foarte sanatoase, granola de toate felurile, si multe altele. Vă așteptăm cu mare drag să ne vizitați. Îmi pare foarte rău că nu putem cumpăra de la dumneavoastră grîne, din cauza distanței prea mare. Vă doresc mult succes in continuare, multă sănătate, entuziasm pentru tot ceea ce faceți.Sint norocoasă și mîndră că v-am cunoscut, deocamdată doar in online, sper și într-o zi, fizic să vă admir colțișorul superb, pe care l-ați construit cu iubire si daruire pentru oameni. Mulțumesc încă odată pentru mesajele frumoase pe care ni le impartasiti. O prietena de-a mea din București, facind reclama cu produsele dumneavoastră, mă bucur că e clienul dumneavoastră acum. Și de cite ori am ocazia o să spun la multi despre produsele dumneavoastră. La revedere.